La nivelul Uniunii Europene exista o rata a incinerarii cadavrelor de circa 36%. Unele state europene inregistreaza o pondere aproape dominanta a incinerarii in dauna inhumarii, avand o traditie consistenta in promovarea si utilizarea acestei practicii (Elvetia, Republica Ceha, Suedia, Marea Britanie). In alte state europene incinerarea are o rata mult mai mica, diferentele intre zone fiind astfel certe (este vorba despre statele unde gradul de secularizare este ceva mai scazut sau unde modele traditionale au inca o influenta extinsa). Aceste diferente necesita analize de amplitudine medie si mare, fiind vorba despre situatia in care incinerarea implica o serie de semnificatii particulare, dezvaluind cate ceva din profilul diverselor societati.

Incinerarea este semnul unei certe modernizari, aparent agresive, care treptat a cunoscut o ritualizare, menita a acoperi o lipsa  initiala de “sens” simbolic. Treptat de-a lungul secolului al XX-lea in statele occidentale, atittudinea fata de incinerare s-a modificat, un implus esential pentru aceasta reprezentandu-l si acceptarea sa de catre Biserica Romanao-catolica, dupa Concilul Vatican II (1963).

             In Romania, subiectul este unul aproape necunoscut comunitatii stiintifice, lucru care se explica prin mai multe elemente:

1. slaba dezvoltare a crematiunii in Romania – actualmente in Romania exista un singur crematoriu functional la o tara cu o populatie de 22 de milioane si anume cel de la Vitan Barzesti. Rata incinerarii este de sub 1000 pe an (751 incinerari pentru anul 2009; 855 pentru anul 2010). Situatia este una paradoxala din mai multe perspective: Romania a fost prima tara ortodoxa din lume unde in 1928 s-a inaugurat primul Crematoriu din Sud-Estul Europei, fiind un pionier in dezvoltarea practicii. Pe de alta parte, poate cea mai semnificativa problema cu care se confrunta sistemul funerar din Romania este criza locurilor de veci din mediu urban; in ciuda acestui fapt dupa 1990 nu au aparut initiative notabile de dezvoltare a crematiunii care sa rezolve o asemenea criza. Statele vecine Romaniei, spre exemplu, Ungaria inregistreaza o rata a crematiunii de 36%, aici fiind functionabile circa 12 crematorii. Mai apropiat de spatiul romanesc, Bulgaria dispune de un singur crematoriu, cel de la Sofia inaugurat in 2001, unde au loc circa 5000 de incinerari anual
2. pozitia Bisericii Ortodoxe Romane – este vorba despre o atitudine vehementa de respingere a crematiunii adoptata in urma hotararilor a doua Sinoade ale BOR din 1928 si 1933. Aceste hotarari sunt valabile si astazi si explica pana la un punct atitudinea de respingere a crematiunii a unei parti a societatii romanesti actuale
3. decalajul intre cercetarile stiintifice romanesti si cele straine in domeniu: acest decalaj este prezent la nivelul investigatiilor asupra mortii in general inca si mai evident este in domeniu incinerarii. Practic, in afara de cercetarile intreprinse de catre autorul acestei propuneri de proiect se inregistreaza doar cateva articole care au atins tematica (Zoe Petre).

            O analiza a crematiunii in Romania este prin definitie o intreprindere interdisciplinara, implicand in investigatie elementele istorice ale chestiunii, aspectele atitudinale si mentale noi, implicatiile teologice si ecleziastice ale modelui etc.